Salariu de 36.000 de euro pe lună, în România: ce faci ca să câștigi o garsonieră lunar
Cu toții avem impresia că piața muncii din România este una neofertantă pentru angajați, cu salarii mici, muncă multă și posibilități reduse de a evolua notabil în carieră. Ei bine, situația nu stă chiar așa, există și salarii impresionant de mari, în unele activități.
Un exemplu în acest sens este reprezentat de liderii companiilor listate la bursa de valori. Aici, nivelul salarial maxim sfidează chiar și câștigurile lunare ale unui patron de IMM.
O analiză realizată de KPMG ne arată cât de bine sunt plătiți cei ce conduc firmele pieței de capital de la noi din țară, iar cifrele sunt de-a dreptul impresionante.
Trebuie precizat că avem acces în premieră la aceste date, salariile transparentizându-se de curând!
”Anul 2022 a marcat o premieră în istoria companiilor listate la Bursa de Valori București: remunerațiile primite de conducătorii companiilor listate au devenit publice, conform unei Legi ce transpunea o Directivă europeană intrată în vigoare în august 2021. Diverse obligații de raportare pe acest subiect erau în vigoare pentru anumite companii și înainte de această modificare legislativă (cum ar fi cele din sectorul financiar), însă informațiile erau prezentate într-o formă agregată, nu pentru fiecare beneficiar în parte. Analiza KPMG relevă pentru prima dată mixul de remunerare practicat de companii, tipurile de recompense variabile acordate, inclusiv tipurile de stimulente pe termen lung sau raportul comparativ al retribuțiilor directorilor”, declară Mădălina Racovițan, Partener Consultanță Fiscală, Head of People Services, KPMG în România.
Ți-ai putea cumpăra o garsonieră în București cu banii de pe o lună
Concret, se pare că directorii executivi ai companiilor listate la bursă au, preponderent, un salariu fix ce variază între 72.417 RON (aprox. 14.480 euro) și 2.188.771 RON pe an (aprox. 437.750 euro), adică între 1.200 euro și 36.480 de euro pe lună.
Totodată, mai relevă analiza, directorii financiari încasează între 162.043 RON (aprox. 32.410 de euro) și 1.370.313 RON (aprox. 274.060 euro ) pe an, undeva între 2.700 și 22.840 de euro pe lună – o retribuție anuală între 40% și 100% din salariul unui director executiv.
În ceea ce privește directorii non-executivi sau financiari, jumătate încasează un salariu mai mare decât cel al unui director financiar, iar jumătate mai mic.
„Trebuie menționat că nu există uniformitate în modul de raportare a remunerației variabile: unele companii au evidențiat sumele efectiv plătite în anul 2021, altele sumele care se referă la performanța pentru anul 2021 sau anterior anului 2021, dar care au fost plătite sau urmează să fie plătite în anul 2022. De asemenea, unele companii au exprimat în bani valoarea acțiunilor primite, în timp ce altele au menționat doar numărul de acțiuni acordate”, mai notează specialiștii.